Masculin si feminin in arhitectura

 

“>Masculin şi feminin în arhitectură

Turnul construit de Sir Norman Foster la Londra pentru Swiss Re

Ne place sau nu, epoca noastră este obsedată de sexualitate. Iar creaţia artistică o doveşte din plin, fie că ne gândim la literatură, la teatru, la artele vizuale sau la cinema, în care cele mai diverse fantasme îşi găsesc o expresie lipsită de orice echivoc. Oare această propensiune către lumea pulsiunilor celor mai intime, considerate de-a lungul multor epoci primare, poate fi detectată şi în arhitectură?

Este întrebarea la care răspunde, într-un eseu intitulat „Arhitecturi erogene”, jurnalistul şi scriitorul, arhitect şi urbanist ca formaţie, Philippe Tretiak.

„Ca şi designerii de modă, arhitecţii creează anvelope. Dar, dacă se întâmplă ca o rochie să se muleze pe şolduri sau pe sâni, e mult mai greu să obţii un efect similar dintr-un coridor, în afară da cazul în care îl imaginezi extrem de strâmt. Acolo unde stiliştii strâng materialul, arhitecţii dilată spaţiul… Şi atunci, arhitectura şi sexualitatea nu au nimic de-a face una cu cealaltă, se dispreţuiesc reciproc şi se ignoră, iar cuvintele sexy şi construit nu au nimic în comun?”, se întreabă el.

Fundaţia Oscar Niemeyer

De la Rio la Barcelona, trecând prin Tokyo şi Roma, turnuri vertiginoase se ridică către cer.

Mult timp, construcţiile au fost domeniul bărbaţilor, iar homosexualitatea constructorilor nu era tocmai o raritate. Figură de neocolit a scenei gay, grupul disco „Village People” are întotdeauna, alături de un indian şi un poliţist californian îmbrăcat în haine de piele din cap până în picioare, un zidar cu o centură de care sunt prinse uneltele meseriei sale şi cu o cască pe cap. Concluzia, „ne aflăm între duri, între bărbaţi. Cine spune frumos spune construcţie”.

Jean Nouvel, Turnul Agbar din Barcelona

Dar un as al betonului, brazilianul Oscar Niemeyer, a refuzat melancolia macho a trecutului şi a introdus senzualitatea în arhitectură. Astăzi, la 104 ani, arhitectul oraşului Brasilia spune mereu aceeaşi poveste. Cea a creaţiei fotografului francez Lucien Clergue, care i-a oferit elementul care l-a încântat şi care urma să devină semnătura sa: curba. Conferind măreţie corpurilor de femei alungite pe nisip, făcând din şoldurile şi rotunjimile lor ecoul dealurilor şi al altor elemente naturale ale Golfului Rio, Niemeyer a creat o arhitectură mângâietoare. „Triada genezei”, un proiect de muzeu dedicat femeii, care ar fi trebuit să adăpostească fotografiile mărite ale lui Lucien Clergue, a devenit Fundaţia „Oscar Niemeyer” de lângă Rio de Janeiro, inaugurată în 2010, una dintre realizările sale cele mai emblematice pentru drumul de la curbă la fluiditate şi la senzualitate.

Ricardo Porro, Şcoala Naţională de Artă din Havana

În aceeaşi epocă, arhitectul cubanez Ricardo Porro a construit la Havana, la cererea lui Fidel Castro, o adevărată capodoperă. Cu o jumătate de secol mai târziu, şcoala lui de artă, cu clădirile împrăştiate în campus, este la fel de modernă. Forma rotunjită a domurilor păstrează senzualitatea caraibeană. „Am simţit nevoia să exprim explozia emoţională a întregului popor cubanez, care era deosebit de sensibil în acel moment”, mărturisea el. Cupolele de cărămidă evocă sânul protector. Ansamblul este încă magnific.

„Oare arhitectura are sex? Există în acest domeniu o scriitură feminină aşa cum s-a putut descoperi în literatură? Se poate spune cel puţin că există o scriitură virilă, a cărei marcă extrovertită ar fi înălţimea ca expresie falică”, afirmă autorul eseului.

Burj Khalifa, turnul din Dubai proiectat de arhitectul Adrian Smith

Zaha Hadid a devenit ambasadoarea liniilor curbe, edificiile ei putând fi considerate matrice care aspiră vizitatorul. Exemplul cel mai concludent este MAXXI din Roma, realizat în 2009, un adevărat traseu labirintic care înconjoară spectatorul.

Genul arhitecturii este, de câţiva ani, obiectul unei atenţii speciale, chiar mai mult decât erotismul acestei profesii.

Turnului Agbar, construit de Jean Nouvel în 2005, ce se ridică spre cerul limpede al Barcelonei, i s-a atribuit o aluzie sexuală clară. Acelaşi lucru s-a spus despre „castravecior”, turnul ridicat la Londra de Sir Norman Foster, în 2003, cu cele 40 de etaje ale lui pe care se bat cineaştii. Apare în „Bridget Jones”, în „Basic Instinct 2”, în „Match Point” sau „V pour Vendetta”.

Coperta volumului Delirious New York, de Rem Koolhaas

A început o adevărată cursă a recordurilor în construirea de asemenea edificii, care sfidează gravitaţia, ţâşnind către cer. Azerbaidjanul a anunţat ridicarea unui turn de 1.064 de metri la Baku, cu scopul de a detrona Burj Khalifa din Dubai, cel mai înalt zgârie-nori din lume, cu cei 828 de metri ai lui, construit în 2010.

Mai romantic, Jean-Louis Dumas, pe vremea când se afla la conducerea „Casei Hermes”, i-a comandat un turn lui Renzo Piano: „Vreau o clădire care să fie ca o femeie ce-şi scoate ciorapii”. Admiratorii zgârie-norului creat de el pentru sediul acestei Case la Tokyo nu ştiu cum suna comanda, dar efectul perceperii lui nu este departe de dorinţa lui Dumas.

Hirshhorn Museum, proiectul de extindere a muzeului, semnat de Diller Scofidio şi Renfro

Cu umor, Rem Koolhaas a dat arhitecturii o imagine mai destinsă, când, pentru coperta celebrei sale cărţi „Delirious New York”, a decis să aşeze pe un pat „Chrysler Building” şi „Empire State”, ambele moleşite. Titlul, „Apres l’amour”. Ideea unei debandade generale a tuturor zgârie-norilor din New York sau Hong Kong a făcut furori. Rem Koolhaas a realizat la Bordeaux, pentru directorul de la „Sud-Ouest”, devenit tetraplegic în urma unui accident, o vilă care este în sine un fantastic univers descinzând din Marchizul de Sade. Un subsol cu alură de grotă, un etaj translucid, în care voyerismul este transformat în sistem. Acolo tronează o platformă-birou care urcă şi coboară oferind fără încetare bolnavului posibilitate de a vedea totul. Întreaga casă este plină de elemente-capcană pentru un om sănătos: pereţi de sticlă mascaţi, denivelări şi dezechilibre, hublouri blocând vederea.

Filosoful „querr” (gândire apărută din studiile feministe şi gay) Beatriz Preciado s-a aplecat, într-un studiu remarcabil, intitulat „Pornotopie”, asupra camerei-birou a lui Hugh Hefner, fondatorul şi proprietarul revistei „Playboy”. În mijlocul clădirii Mansion, vastă fabrică de fantasme cu piscine şi iepuraşi la fiecare etaj, spaţiul boss-ului este organizat în jurul unui pat rotund, devenit element de decor central.

Traseele labirintice de la MAXXI, Roma, care par să înghită spectatorul

În „Mon Oncle”, filmul lui Jacques Tati, stăpâna casei domneşte încă asupra dulapurilor şi blidelor. Invitându-şi o vecină, ea are o remarcă tulburătoare: „totul comunică”. Închizând un sertar şi trăgând de un panou mobil, ea ar fi putut spune „totul culisează”, dat fiind că modernitatea se bazează astăzi pe era pistonului.

Astfel, la Washington, Diller Scofidio şi Renfro au pus la punct un dispozitiv gigantic, constituit dintr-o bulă gonflabilă, menită să asigure, când este nevoie, un spaţiu pentru conferinţe. Umplând-o cu aer, aceasta se introduce într-un inel de beton, construit de Gordon Bunshaft în 1974. Supranumit „The Bubble”, „Hirshhorn Museum” pune astfel în scenă un efect arhitectural plin de sexualitate.

„Un sondaj recent arată că, pentru femei, profesia cea mai sexy este cea de arhitect. Omul de artă ar încarna întotdeauna protectorul, constructorul apt să asigure un acoperiş deasupra capului tovarăşei sale. Un sondaj bizar, dat fiind că meseriea aceasta se feminizează din ce în ce mai mult şi că numeroşi arhitecţi trag mâţa de coadă”, conchide cu umor Philippe Tretiak.

 

Sursa: Cotidianul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *