Totul despre parchet

DIN ISTORICUL PARCHETULUI

 Cuvântul „parchet” (parquet) provine din limba franceza, semnificând pardoseala din scândurele de lemn de esenta tare, îmbinate între ele în forma de desene geometrice. Podelele de parchet şi-au câstigat popularitatea în palatele nobilimii franceze în secolele XVII–XVIII, odata cu raspândirea covoarelor persane de lux şi a tapiseriilor tesute cu matase. Anume în aceasta perioada parchetul, ca şi alte obiecte ale interiorului, a devenit o opera de arta.

Daca e sa revenim în trecutul foarte îndepartat, vom constata ca în toate epocile şi la toate popoarele podelele şi în special ornarea acestora se bucura de o atentie deosebita printre decoratiunile de interior. Înca în antichitate, în Egipt, India şi China, precum şi în multe alte tari, se creau dusumele rezistente şi frumoase. În Evul mediu, podeaua din „caramizi de stejar” devine un atribut indispensabil al palatelor şi castelelor. Însa o perfectiunea artistica parchetul şi-a atins-o catre secolul al XVII-lea, în mai multe tari ale Europei concomitent. Trebuie de mentionat faptul ca forma artistica a parchetului este strâns legata de evolutia stilistica generala a artei şi arhitecturii. Astfel, interioarele clasice caracterizate prin rigurozitate şi simetrie au fost succedate de splendoarea barocului decorativ, iar parchetul a capatat un desen mai alambicat, cu bucle si ghirlande înflorate.

În secolele XVII–XIX toate lucrarile asupra parchetului se efectuau manual. Podelele din parchet, frumoase şi scumpe, împodobeau casele persoanelor înstarite. Producerea în masa a lamelor de parchet în conditii de fabrica nu a fost lansata decât în anii ’70 ai secolului al XIX-lea, iar la începutul secolului al XX-lea fabricarea manuala a parchetului a fost totalmente eliminata de producerea industriala. În consecinta, acest tip comod de pardoseala a devenit accesibil pentru un cerc larg de consumatori.

„Renasterea” parchetului, care se observa în ultimii 15 ani, se manifesta nu doar prin largirea sortimentului, ci şi prin cresterea volumelor de productie. În prezent, conform datelor Federatiei Europene a Producatorilor de Parchet, volumul anual de fabricare a parchetului depaseste cifra de 81 milioane m²). Cei mai mari producatori de parchet sunt Germania, Italia, Franta, Spania, SUA, precum şi Finlanda, Danemarca, tari care se sprijina pe traditii stravechi. Parchetul şi-a redobândit faima de altadata şi devine tot mai frecvent un oaspete dorit în casele moderne.

Confortul, puritatea ecologica, rezistenta, iar, în special, senzatia irepetabila de caldura şi nuanta luminoasa de chihlimbar a lemnului natural – toate acestea fac ca parchetul sa ramâna preferat de lumea întreaga, fiind un “detaliu” mereu modern şi elegant în orice locuinta şi birou.

 ESENTE

 Salcâm

 

 

 

 

 

 

 

 

Salcâmul este considerat cea mai tare specie foioasă ce creşte în ţara noastră. Are o culoare ce variază de la gălbui până la verzui-gri sau gălbui-gri. În secţiune se disting clar straturile anuale. Lemnul nu crapă şi nu se scorojeşte, are o rezistenţă mare la roadere, este foarte elastic şi se şlefuieşte uşor. Sub influenţa aerului şi a luminii, lemnul se întunecă semnificativ, ceea ce face ca textura lui să devină mai expresivă şi mai strălucitoare.

Locurile de creştere: Moldova, Ucraina, Caucaz, Crimeea, Asia Mijlocie.

Densitatea: 830 kg/m3.

Duritatea: 7,1.

 

Salcâm-boieresc

 

 

 

 

 

 

 

Lemnul de salcâm-boieresc se caracterizează prin culoare frumoasă, tărie, durabilitate şi rezistenţă la putrezire. Are o textură bogată, expresivă graţie straturilor anuale, vaselor mari şi razelor de măduvă. Salcâmul-boieresc are o nuanţă plăcută de roz sau gălbui.

Locurile de creştere: Moldova, Ucraina, Caucaz, Crimeea, Asia Mijlocie.

Densitatea: 830 kg/m3.

Duritatea: 7,1.

 

Carpen 

 

 

 

 

 

 

 

Carpenul mai este numit „fag alb”. Are un lemn tare, rezistent şi dens, de culoare alb-cenuşie. Textura carpenului nu este pronunţată şi se caracterizează prin puncte deschise pe un fond neted şi mat. Lemnul de carpen se distinge prin tărie, rezistenţă la uzură, însă pentru evitarea deformărilor şi crăpăturilor necesită uscare îndelungată şi delicată.

Locurile de creştere: Este foarte răspândit în Europa, Asia Mică, Iran. Se întâlneşte, de asemenea, în Caucaz, Carpaţi, Crimeea.

Densitatea: 750 kg/m3.

Duritatea: 3,5.

 

Stejar

 

 

 

 

 

 

Stejarul atinge cu uşurinţă vârsta de peste 1000 de ani. Arborii ajung până la o înălţime de 18 – 30m şi un diametru de 120 – 180cm. Lemnul matur are nuanţe ce variază de la brun-deschis până la gălbui-brun, cu o textură frumoasă în secţiune. Este tare, durabil şi rezistent la acţiunea factorilor externi. Cu timpul, stejarul se întunecă puţin, ceea ce conferă podelelor de stejar bine îngrijite o nuanţă de vechime nobilă şi un aer aristocratic. Stejarul este specia tradiţională folosită la fabricarea podelelor din parchet şi a celor de tip duşumea.

Locurile de creştere: Stejarul este răspândit practic în toată Europa (atât la nord, cât şi la sud), precum şi în Asia şi în America.
Densitatea: în mediu, circa 700 kg/m3.
Duritatea: 3,7-3,9.

 

Cireş

 

 

 

 

 

 

Cireşul este foarte asemănător cu vişinul, însă atinge o grosime ce permite tăierea în scânduri. Lemnul de cireş este mai dens şi mai tare decât cel de vişin, dar sub aspectul tăriei cedează celui de stejar. Cireşul are o nuanţă roz-cafenie, uneori roz-cenuşie. Cu timpul – se întunecă. Lemnul de cireş, precum şi de alte specii de pomi fructiferi, este adeseori utilizat pentru diversificarea interiorului, conferindu-i mai multă vivacitate.

Locurile de creştere: Este larg răspândit în Europa, Asia Mică, America de Nord.

Densitatea: -

Duritatea: 3,0-3,3.

 

Frasin

 

 

 

 

 

 

Frasinul are un lemn deschis, cu tentă gălbuie şi cu un desen caracteristic clar pronunţat în secţiune. Straturile anuale se disting uşor, razele de măduvă sunt discrete. Sub aspectul proprietăţilor sale, lemnul de frasin se aseamănă cu cel de stejar, însă îl depăşeşte sub raportul tăriei. Frasinul se supune cu uşurinţă prelucrării mecanice.

Locurile de creştere: Este răspândit în Europa Centrală, regiunile centrale şi de sud ale Europei de Est, în America de Nord (Canada, SUA).

Densitatea: În mediu, circa 700 kg/m3.

Duritatea: 4,0-4,1.

 

PROPRIETĂŢILE LEMNULUI

Lemnul utilizat ca materie prima pentru fabricarea parchetului are un şir de proprietati şi caracteristici. Trebuie sa le cunoastem şi sa tinem cont de ele, daca dorim sa facem alegerea optima a tipului de pardoseala. La selectarea parchetului se ia în consideratie atât aspectul exterior al lemnului (din punct de vedere estetic), cât şi proprietatile lui fizice şi mecanice (din punct de vedere practic).

Aspectul exterior al lemnului este determinat de culoarea, stralucirea şi textura acestuia.

Culoarea este conferita lemnului de substantele raşinoase şi colorante ce se contin în cavitatile celulelor. Lemnul speciilor ce cresc în diverse conditii climaterice are şi culori variate: de la alb (plop, brad, tei) pâna la negru (arborele negru). Lemnul speciilor ce cresc în regiuni calduroase de sud are o culoare mai încinsa în comparatie cu cel al speciilor din regiuni temperate. În limitele aceluiaşi brâu climateric, exista diferente considerabile de culoare şi între diverse specii de lemn.

Astfel, de exemplu, lemnul de carpen este de culoare cenuşie-deschisa, cel de stejar şi de frasin – bruna-cenuşie, iar cel de nuc – cafenie. Sub influenta luminii şi a aerului, lemnul multor specii capata o nuanta cenuşiu-deschisa.

Stralucirea este capacitatea de a reflecta în mod directionat razele de lumina. Stralucirea lemnului depinde de densitatea acestuia, de numarul, dimensiunea şi amplasarea razelor de maduva. O stralucire deosebita are lemnul de fag, salcâm-alb, stejar. Lemnul de plop şi tei, care are raze foarte înguste şi pereti celulari relativ subtiri, are o suprafata mata.

Textura reprezinta desenul ce apare în sectiunea lemnului la taierea fibrelor, straturilor anuale şi razelor sale. Ea depinde de particularitatile structurii anatomice a speciilor de lemn, precum şi de directia taieturii, fiind determinata de latimea straturilor anuale, diferentele de culoare între straturile mai vechi şi mai tinere, prezenta razelor de maduva şi a vaselor mari, amplasarea fibrelor. Textura determina valoarea decorativa a lemnului, ceea ce este deosebit de important la fabricarea parchetului artistic.

Aplicând diferite modalitati de taiere a lemnului se pot obtine mai multe tipuri de texturi. O descriere mai ampla aflati la compartimentul „Selectarea parchetului”. Astfel, de exemplu, tipul radial se obtine la trecerea planului taieturii prin raza trunchiului. În acest caz, fibrele lemnului arata ca nişte linii paralele. Tipul tangential se obtine la taierea lemnului pe tangenta inelelor anuale. Astfel, pe lamele parchetului se vede desenul inelelor anuale sub forma de arcuri. Tipul „natur” reprezinta parchetul nedivizat, în care sunt prezente atât lame radiale, cât şi lame tangentiale. Pentru acest tip de parchet nu sunt admisibile alburnul (partile tinere externe ale trunchiului), nervurile, deteriorarile mecanice. Si tipul „rustic” contine atât lame radiale, cât şi tangentiale, dar în acest caz sunt permise nodurile sanatoase, alburnul şi oblicitatea fibrelor.

 

Proprietatile fizico-mecanice ale lemnului

 Umiditatea lemnului reprezinta raportul dintre masa umezelii dintr-un volum dat de lemn şi masa lemnului absolut uscat, exprimat în procente. Umiditatea relativa a lemnului este raportul dintre masa umezelii ce se contine în lemn şi masa lemnului umed, exprimat în procente.

Se disting urmatoarele grade de umiditate a lemnului: umed (lemnul ce s-a aflat mult timp cufundat în apa, umiditatea depasind 100%), proaspat taiat (umiditatea de 50-100%), uscat la aer (care a fost pastrat timp îndelungat la aer liber, umiditatea fiind de 15-20%, în dependenta de conditiile climaterice şi anotimp), uscat în încapere (umiditatea de 8-10%), absolut uscat (umiditatea 0%). În conformitate cu standardele nationale, umiditatea parchetului trebuie sa fie de 9 ± 3%.

Hidrofilia lemnului este capacitatea de a absorbi vapori de apa din aer. Ea depinde, în primul rând, de structura capilarelor, determinata de natura. De exemplu, la sporirea nivelului de umiditate, o lama din stejar va adauga 2% de umezeala timp de 12 zile, iar o lama din fag de dimensiuni egale – timp de 40 de zile. Hidrofilia depinde şi de gradul de uscare a lemnului. Parchetul insuficient uscat va degaja umezeala şi se va usca neuniform, iar cel uscat excesiv o va absorbi, umflându-se şi modificându-şi forma.

Scazamântul reprezinta micsorarea dimensiunilor şi a volumului lemnului la îndepartarea din el a umezelii. În diferite directii el nu este acelasi. În mediu, scazamântul linear total în directia tangentiala constituie 6 – 10%, în cea radiala – 3 – 5% si de-a lungul fibrelor 0,1 – 0,3%.

Tensiunea interna a lemnului este un fenomen ce apare în timpul uscarii, ca rezultat al distributiei neuniforme a umezelii. Ea poate cauza modificarea dimensiunilor şi a formei pieselor la prelucrare mecanica. Pentru diminuarea tensiunii interne se utilizeaza uscatorii automatice de înalta tehnologie.

Densitatea lemnului este raportul dintre masa lemnului si volumul acestuia. Densitatea se exprima în kg/m3. Între densitate şi rezistenta exista o legatura strânsa. Lemnul mai greu este, de regula, mai rezistent.

Rezistenta este capacitatea lemnului de a-şi mentine durabilitatea la deteriorare sub actiunea factorilor mecanici. Ea depinde de directia actiunii mecanice, specia de lemn, densitatea, umiditatea acestuia, prezenta defectelor şi se caracterizeaza prin limita de rezistenta – actiunea sub influenta careia se distruge mostra.

Taria este capacitatea lemnului de a se opune introducerii în el a unor corpuri mai tari. Conform nivelului de tarie, toate speciile de lemn se divizeaza în: moi (pin, brad, tei), tari (mesteacan, fag, frasin) şi foarte tari (salcâm-alb, carpen). Taria lemnului are o mare importanta la prelucrarea acestuia cu instrumente de taiere: frezare, taierea cu ferastraul etc., precum şi atunci când lemnul este supus roaderii la amenajarea podelelor, scarilor, rampelor.

Viciile lemnului sunt neuniformitatile naturale ale structurii (noduri, maduva), deteriorarea tesuturilor din diverse motive (crapaturi, carii), colorari de origine biologica sau chimica (albastrime), deteriorari mecanice şi defectele de prelucrare care diminueaza calitatea lemnului si limiteaza utilizarea acestuia. În unele cazuri, structura neuniforma a lemnului, considerata în mod normal un viciu, se apreciaza ca fiind o calitate valoroasa a lemnului.

 

MONTAREA PARCHETULUI

Recomandări utile în procesul de montare a parchetului artistic sau simplu:

• Temperatura în încăpere trebuie să fie de +18°С – +23°С, umiditatea relativă a aerului – de 45% – 60%, umiditatea absolută a pereţilor şi a podelelor (doseala) – nu mai înaltă de 6%.
• Nu este indicat ca doseala să conţină crăpături, cavităţi, să se dezlipească de podea.
• Umiditatea parchetului să se înscrie în limita de 9 ± 3%.
• După livrarea parchetului, se recomandă depunerea acestuia în încăpere timp de circa 6 zile pentru a-şi însuşi parametrii de umiditate ai spaţiului.
• Parchetul trebuie să corespundă standardelor naţionale şi să aibă parametrii geometrici corecţi.
• În mod obligatoriu, se cere ca doseala să fie grunduită, pentru o mai bună coeziune cu cleiul.
• Este necesar ca furnirul să fie de calitate superioară, cu o grosime de cel puţin 10mm şi să nu fie stratificat sau în proces de stratificaţie.
• Până a-l aşeza, furnirul se croieşte în 4 bucăţi (foaie de 1,5 x 1,5m).
• După aşezare este indicat un repaus tehnologic de 3 zile.
• Înainte de montarea parchetului, furnirul trebuie şlefuit.
• După montarea parchetului este necesar un repaus tehnologic de 6 zile.
• Şlefuirea parchetului se realizează cu ajutorul a trei tipuri de maşini (de tambur, de şlefuire plană, de colţ).
• 70% din succesul lucrărilor de montare a parchetului depinde de lăcuire.
• În timpul lăcuirii, umiditatea în încăpere trebuie să se înscrie în limitele de 50% – 70%, umiditatea parchetului nu trebuie să depăşească 12%, iar temperatura în încăpere să fie de +15ºС – +24ºС.
• Lacul trebuie aplicat cu instrumente speciale de firmă (rulouri, spatule).
• Este bine de aplicat lacul peste grund. Aceste materiale (lacul şi grundul) trebuie să fie de aceeaşi marcă.
• Se cuvine efectuarea şlefuirii stratului mai vechi de lac înaintea aplicării unuia nou.
• Până la aplicarea lacului, încăperea trebuie curăţată de praf (cu aspiratorul, cârpă umedă).
• Întărirea definitivă a lacului are loc în 6 – 7 zile.
• Lacul trebuie ales în funcţie de intensitatea uzurii ulterioare a acestuia.
• Se recomandă aplicarea a cel puţin 3 straturi de lac, mai bine 4-5 straturi, iar dacă doriţi ca suprafaţa parchetului să fie lucioasă ca oglinda – aplicaţi 6-7 straturi.
• Parchetul trebuie îngrijit şi împrospătat periodic cu produse special destinate acestui scop.
• Nu se admite acoperirea parchetului cu peliculă sau stropirea lui cu apă.

 

 PARCHETUL se foloseste pretutindeni. Nu ca un bun de uz curent care se regãseste în fiecare camerã, ci ca suprafatã cu stil a unei încãperi.

Ceea ce atrage la lemnul masiv sunt cãldura acestuia, faptul cã se prelucreazã usor cu unelte simple, varietatea (nici mãcar lamelele fãcute din acelasi copac nu sunt identice), duritatea (se foloseste la constructia podurilor, bãrcilor, ca pardosealã în case, pentru mobilã), flexibilitatea, culoarea (naturalã sau schimbatã de diferite finisaje). Ca material pentru acoperirea pardoselilor, lemnul este superior covorului sau vinilinului, atât din punct de vedere estetic, cât si practic.

Un parchet din lemn masiv reprezintã mai mult decât o pardosealã, asigurând imobilului în care se monteazã noblete, valoare, stil si eleganta. Astãzi, existã posibilitatea de a alege între trei tipuri de parchet: din lemn masiv, din lemn stratificat si laminat.

PARCHETUL DIN LEMN MASIV

Aspectul natural al parchetului din lemn masiv conferã cãldurã si personalitate oricãrei încãperi dintr-un imobil. Datoritã tehnologiei de productie si de finisare, acesta se poate monta si în încãperi cu umiditate (bãi). De asemenea, datoritã duritãtii si durabilitãtii crescute ale esentelor exotice, se produc si pardoseli pentru exterior. Finisajul se face fãrã a afecta aspectul natural al lemnului.

În prezent existã o gamã bogatã de parchet din lemn masiv. Pe lângã esentele indigene – fag, stejar, cires, paltin, nuc – existã si parchet din diverse esente exotice din Asia, Africa si America de Sud. Esentele exotice au texturi si coloraturi deosebite. Pot fi utilizate atât pentru producerea parchetului din lemn masiv, cât si a celui din lemn stratificat. În ceea ce priveste parchetul din lemn masiv, existã cel finisat si cel nefinisat.

Parchetul din lemn masiv finisat ne scuteste de ore de muncã si curãtenie, are garantia pentru finisaj, în timp ce acela nefinisat oferã posibilitatea beneficiarului de a alege modalitatea în care se realizeazã acest lucru, precum si materialele folosite; astfel se poate acorda o garantie proprie. Se poate finisa si lãcui de mai multe ori, fapt ce îl face mai durabil. Cel finisat se instaleazã foarte repede, însã se gãseste numai în varianta aleasã de producãtor. Poate avea dimensiuni diferite, acestea variind între 15-22 mm (grosime), 20-120 mm (lãtime) si 250-1.200 mm (lungime).
Parchetul din lemn masiv poate fi ales din trei clase: rustic, select si royal. Cel din clasa royal nu prezintã noduri, defecte, alburn sau diferente de nuante pe lamelã.

Existã peste 150 de specii exotice care diferã în functie de origine, culoare, duritate, stabilitate dimensionalã, flexibilitate si elasticitate. În general, esentele exotice au probat rezistentã si stabilitate dimensionalã foarte bunã la variatii de temperaturã. Ca regulã, cu cât esenta este mai închisã la culoare, cu atât lemnul este mai stabil si mai dur. Esentele cele mai stabile din punct de vedere dimensional sunt: Merbau, Teak, Doussie, Iroko si Bubinga.
Umiditatea atmosferica influenteazã si ea durata de viatã a parchetului. Umiditatea idealã dintr-o încãpere este între 40-60%. Dacã dorim o apreciere a duritãtii esentelor exotice, aceasta este superioarã celor indigene, le conferã si rezistentã în timp. Cele mai dure si, în acelasi timp, durabile sunt: Lapacho (Ipe) – „lemnul de fier”, Merbau, Iroko, Doussie, Kempas, Jatoba, Wenge.

Existã si pardoselile din lemn exotic pentru exterior (deck-urile), care pot fi montate în diverse spatii: grãdini, parcuri, alei, terase, spatii de joacã, paliere, scãri externe, jardiniere, punti, pontoane, terase pentru baruri si restaurante etc. Acestea au o durabilitate crescutã si nu necesitã tratament chimic înainte sau dupã montare. Lamelele au dimensiuni mari, între 19-25 mm (grosime), 90-145 mm (lãtime) si 1.000-2.500 mm (lungime), adecvate sã suporte greutãti si solicitãri însemnate. Lamelele pe lungime sunt rotunjite, pentru a realiza efectul de antialunecare, dar si pentru a face plãcutã senzatia atunci când se cãlcã deasupra cu piciorul gol. Se monteazã pe profiluri care trebuie sã fie tot lemne dure, late de 50-100 mm si lungi de 2.500 mm, cu grosime de 42-60 mm. Acestea se sprijinã liber pe suprafata de pardosit, deci cu montare flotantã.
Parchetul din lemn exotic are duritate, stabilitate si rezistentã în timp mult mai mare decât parchetul din stejar.

PARCHETUL DIN LEMN STRATIFICAT

Parchetul din lemn stratificat a devenit foarte popular, se gãseste într-o varietate de esente si poate fi instalat în aproape orice încãpere dintr-o casã. Este alcãtuit din mai multe straturi care, prin presare, formeazã o lamelã. Poate avea dimensiuni variate. Stratul superior este din lemn masiv si este finisat cu un lac poliuretanic. În producerea parchetului din lemn stratificat, straturile sunt asezate unul peste celãlalt în directii opuse. Astfel împiedicã lemnul sã-si modifice dimensiunile în prezenta umiditãtii si a umezelii.

Parchetul din lemn stratificat are stabilitate dimensionalã cu mult mai mare decât cel din lemn masiv si poate fi instalat direct pe sapã (sapele trebuie sã fie uscate si curate). Dacã umezeala reprezintã o problemã, atunci este recomandabil parchetul din lemn stratificat celui din lemn masiv.

Un dezavantaj este cã nu poate fi raschetat de multe ori, ceea ce înseamnã cã durata de viatã este redusã semnificativ. Stratul superior al parchetului din lemn stratificat poate fi dintr-o esentã diferitã de celelalte straturi de dedesubt. Acest lucru permite producãtorilor sã ofere o varietate de esente fãrã ca acestea sã atingã preturi semnificative. Stabilitatea dimensionalã bunã a parchetului înseamnã cã acesta poate fi instalat în toate încãperile. Poate fi fixat cu ajutorul cuielor, adezivului sau montat pe diferite tipuri de podea, incluzând câteva tipuri de podea existente.

PARCHETUL LAMINAT

O altã variantã pentru pardoseala de interior o constituie parchetul laminat. Este conceput de cãtre producãtori pentru trafic obisnuit sau pentru trafic intens. Este alcãtuit din trei straturi: cel superior, rezistent la uzurã, care are în componentã rãsini melaminate; cel intermediar, format din aschii aglomerate; cel inferior, cu rol de protectie împotriva umiditãtii.

Se monteazã doar în încãperi uscate, nefiind recomandatã montarea lui în încãperi cu umiditate ridicatã. Existã diverse sortimente de parchet laminat de dimensiuni si culori diferite. Montajul se face dupã regulile impuse de firmele producãtoare. În general se monteazã fãrã adeziv, prin sistemul click.

Se întretine foarte usor, nu are aderentã la praf si substante chimice, are stabilitate la lumina UV. Se poate monta si în conditiile în care încãlzirea se face prin pardosealã, rezistã la pete.
Dezavantajele parchetului laminat sunt: nu poate fi montat în spatii cu umiditate; nu poate fi reparat (nu se rascheteazã pentru cã nu este un „lemn adevãrat”); se poate zgâria; nu are efect antifonic, astfel acustica încãperii nu este cea optimã.

 

ÎNGRIJIREA PARDOSELILOR DIN LEMN

• Conditiile optime de exploatare a pardoselilor de parchet sunt: temperatura de +18º – + 24ºC si umiditatea relativa a aerului de 45% – 60%. Acesti parametri ai microclimei asigura umiditatea relativa a parchetului la nivelul de 9 ± 3%.

• Nu se admite acoperirea parchetului cu materiale impermeabile pe o durata ce depaseste 3 zile calendaristice.

• La deteriorarea stratului de lac se recomanda reînnoirea acestuia, pentru protejarea parchetului de factorii climaterici.

• Parchetul acoperit cu lac trebuie curatat cu aspiratorul si sters cu o cârpa bine stoarsa. Pentru înviorarea stratului de lac se recomanda utilizarea produselor chimice special destinate acestui scop.

• Nu se admite stropirea parchetului cu apa. Patrunderea apei provoaca scorojirea si bombarea parchetului. De asemenea, pe suprafata pot aparea variate vicii chimice.

• Animalele domestice, încaltamintea cu tocuri s.a. reduc considerabil durata de viata a stratului de lac.

• Nu se admit nici deformarile mecanice ale parchetului (deteriorarea stratului de lac si modificarea proprietatilor mecanice ale lemnului sunt vatamatoare pentru podelele de parchet).

• Un rol important în exploatarea parchetului are proprietatea higroscopica a lemnului. Cele mai higroscopice specii (par, fag, visin, artar, cires, frasin) sunt sensibile la schimbarea microclimei.

• Nu uitati ca, în procesul exploatarii, parchetul necesita îngrijire. Acesta nu se recomanda sa fie stropit cu apa sau acoperit cu pelicula. Exploatarea trebuie sa se desfasoare în conditiile anterior indicate.

• Garantia la parchet este oferita cu conditia respectarii indicatiilor de exploatare a parchetului.

 

Recomandari privind îngrijirea parchetului

În exploatarea parchetului un rol esential îl au schimbarile sezoniere ale microclimei.

Vara umiditatea relativa a aerului este înalta, depasind nivelul de 60%, de aceea are loc marirea dimensiunilor lamelor de parchet (umflarea), ceea ce duce la stoarcerea lacului din fisuri si ridicarea marginilor lamelor. Pentru a evita asemenea consecinte nefaste ale schimbarilor sezoniere microclimatice, este indicata micsorarea umiditatii cu ajutorul climatizorului.

Iarna, în conditiile încalzirii încaperilor si umiditatii relative scazute a aerului, sub nivelul de 45%, lamele de parchet se micsoreaza si parchetul crapa, apar fisuri. Pentru evitarea acestor consecinte este necesar de scazut temperatura si de marit umiditatea. Temperatura poate fi modificata cu ajutorul climatizorului, iar umiditatea poate fi sporita cu ajutorul unui aparat special sau lasând neacoperite în încapere câteva vase cu apa.

Deformarea lamelor de parchet la schimbarea anotimpurilor poate fi destul de semnificativa. De exemplu, la modificarea umiditatii relative a aerului de la 30% (iarna, în încaperi cu încalzire centralizata si fara umezire suplimentara) pâna la 60% (vara, toamna), la temperatura de +20º?, umiditatea de echilibru a lemnului se schimba cu 5%.

La o modificare de 5% a umiditatii absolute, latimea unei lame de stejar se poate schimba cu 0,8mm (420 x 70 x 15mm – dimensiunile lamei).

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>